M-am mutat!

M-am mutat AICI. Un spaţiu mai larg, deocamdată în amenajări dar în curând la turaţie maximă.

Să fure Crăciunul!

Aud din ce în ce mai mult în jurul meu oameni care spun că nu le plac sărbătorile de Craciun. Probabil cei cărora le plac, vor spune despre aceştia că sunt nişte mofturoşi. Mie nu mai îmi place de vreo 20 de ani. Nu pot să localizez un moment anume în care mi-a dispărut pofta de jinglebelşi însă îmi amintesc de un Crăciun, tare demult, când, certat fiind cu prietena mea de atunci, am plecat de nebun pe străzi, undeva spre Macaralei. Şi am tot mers vreo trei kilometri de era să ajung la Policolor şi să beau o vodcă împreună cu paznicul fabricii, pesemne abţiguit de mult sub influenţele compuşilor chimici. Poate că de atunci mi se trage, deşi motivul ăsta e destul de banal ca să-l dezavuez într-o asemenea măsură pe Moş Crăciun.

De fapt, Moş Crăciun e un personaj simpatic. Ştiu că pe vremea când mai credeam în el, adică undeva în jur de 5-6 ani (începusem să mă uit la fotbal, asta e cert) îl asociam cu bradul făcut de bunică-mea şi cu ora 12 noaptea când mă trezeam şi umblam tiptil pe hol cu ochii cârpiţi, pentru a cerceta poalele bradului, în aşteptarea Moşului. Aveam câteva globuri preferate, în top fiind un fel de soldăţei haioşi, cu cap rotund. Mirosea a cozonac şi prăjituri în toată casa, pendula de deasupra bradului îşi cânta lin ticăitul iar afară iarna era groasă şi pufoasă, taman bună de aruncat fizicul în zăpadă şi făcut cazemate în faţa blocului. Pe atunci Crăciunul era mişto. După aia, fără a lega de faptul că toată cantitatea de cadouri avea să se micşoreze odată cu trecerea anilor, el şi-a pierdut din şarm. Îmi plăcea din ce în ce mai puţin Crăciunul şi din ce în ce mai tare Paştele, sărbătoare pe care o asociam cu o extraordinară revenire la viaţă. În cruzimea mea, îmi plăceau până şi mieii, biete animale sacrificate din raţiuni biblice întru satisfacerea necesităţilor gastronomice şi gastrointestinale ale carnivorilor de rând.

De fapt, analizând de-a lungul anilor problema, mi-am dat seama că una dintre cauze ar putea fi lipsa mea de afecţiune vizavi de iarnă, acest anotimp care mi-a dat dintotdeauna fiori, total opus celui în care, de pildă, m-am născut. Fiori la propriu. Şi asta cu toate că mă îmbrăcau bine când trebuia să ies afară, ba chiar aş spune că prea bine din moment ce am căpătat aversiunea pentru frig. Analizând în continuare, am concluzionat că, totuşi, asta n-ar trebui să mă transforme într-un Grinch nesuferit, care crede că unica bucurie a Crăciunului e că există un motiv pentru care se stă acasă. Nu mai zic că de Crăciun se cântă acel colind cu Steaua, lucru total împotriva principiilor mele alb-roşii.

Un alt element care conferă Crăciunului un aer antipatic este goana după cadouri. Nu mă-nţelegeţi gresit: îmi place să fac cadouri. 11 luni pe an aş face cadouri non-stop, ba m-aş lega până şi pe mine cu fundiţe roşii, spre bucuria lui Mircea Badea. Într-a 12-a însă, când toată lumea capătă nevroza cadourilor, aş prefera să pun sub copacul din sufragerie borcane cu dulceaţă. De nuci verzi, dacă se poate. Fiindcă înghesuiala în magazine alături de oameni care se îmbulzesc să cumpere orice numai să cumpere, îmi dă aceiaşi fiori pe care mi-i dă apariţia lui Videanu (fie şi sub formă de statuie de marmură) într-o viitoare existenţă de-a mea.

În fine, mai e un motiv ascuns pentru care Crăciunul nu-mi merge la căsuţa inimii. (:D) Mi se pare pur şi simplu o sărbătoare tristă. Colindele par a avea în ele ceva desprins din Mioriţa (astea româneşti cel puţin sunt clar de-acolo: un cd cu Hruşcă e bomboana amară pe coliva “petrecerii”, fie-i zâurelul de zâuă de râs!) iar zâmbetele oamenilor au în ele, dincolo de primele care le-au intrat în cont, sâmburele nostalgic al faptului că le-a mai trecut un an prin vine şi că “cine ştie, maică, ce-o mai fi la anu’?”.

Aşa că, pe bune, dacă găsiţi pe undeva soldăţei sub formă de globuri, daţi-mi şi mie adresa şi făceţi-mi un Crăciun măcar cu 1% mai simpatic. Că nici măcar “caprele”, zău, nu mă mai binedispun zilele astea…

Under construction

În ultimele luni nu prea am mai scris pe blog, fiind prins cu diverse alte lucruri dar şi mânat de o oarecare atitudine "anti" împotriva unui fenomen simpatic în esenţă dar care creează adevăraţi monştri pe alocuri (şi nu mă refer aici la imbecilii care lasă mesaje fără sens pe bloguri).
E foarte probabil ca în iarna ce vine să încerc o "relansare" a lui, sub altă formă, cu o altă "faţă" şi cu alte subiecte. De asemenea, din iarnă va exista un blog principal şi alte 1-2 bloguri secundare, pe teme specifice, una dintre ele fiind fotbalul, cealaltă cultura.
De aceea, până atunci, activitatea mea aici va fi destul de redusă, asta neînsemnând o închidere a blogului ci doar o perioadă de "mentenanţă" a lui.

Capitala haosului

Aţi auzit ultima perlă a primarului de marmură Videanu? "Iarba aduce praful în Bucureşti". Cu alte cuvinte, decât să avem iarbă, mai bine facem blocuri. Sau, eventual, punem borduri. Cât mai multe borduri! Să ne punem bordură şi la creier. Şi să o cumpărăm de la firma lui.
Aş iniţia o campanie împotriva celui care se declară "cel mai bun primar al Bucureştiului de la Pache Protopopescu încoace". Şi care, din nefericire pentru bucureşteni, e de departe cel mai prost. În Bucureşti domneşte haosul. Traficul e dat peste cap de asfaltările haotice, de intersecţiile nesistematizate, de semafoarele necorelate, de lucrările făcute fără cap... (aseară la ora 18.00 oraşul era semi-paralizat).
O capitală extrem de scumpă, fără viitor, lipsită de orice valenţă turistică, care şi-a pierdut orice romantism, în care domină mitocănia şi mahalagismul, ţigănia (să mă mai scutească ăştia cu campaniile împotriva discriminărilor! mai bine ar face ceva ca ţiganii să nu mai facă de râs ţara asta!), prostul-gust, haosul.
Peste toate astea e primar Videanu. Pentru mine, şi sunt sigur că nu sunt singurul, Videanu va rămâne în istorie ca cel mai prost primar de după 1989. Şi ca cel mai fudul!
Huo!

Bloguri de "preşedinţi"

De curiozitate am intrat pe site-urile celor 6 principali candidaţi la preşedinţia Statelor Unite. Unul dintre ei va conduce lumea, cât de curând. Ca să fiu sincer, sunt cam la fel, cel puţin la prima vedere. Dacă e să mă pronunţ strict legat de persoana în sine, cel mai cool mi se pare nebunul de Giuliani. Despre el am citit un articol de excepţie într-un Vanity Fair de acum câteva luni. Giuliani, care a pus pe picioare New York-ul după 11 septembrie 2001, e un adevărat personaj. Despre care, probabil, vom mai auzi.

Iată blogurile:

1. Hillary Clinton: www.hillaryclinton.com
2. Barrack Obama: http://www.barackobama.com/
3. John Edwards: http://www.johnedwards.com/
4. Mitt Romney: http://www.mittromney.com/
5. Rudy Giuliani: http://www.joinrudy2008.com/
6. Fred Thompson: http://www.fred08.com/

Ce mă enervează e că toţi au pretenţia să le donezi mălai. De parcă n-ar fi plini de bani!

666 în loc de 961

- Alo, Salvarea?
- Da, Salvarea, spuneţi vă rog!
- Nu cred că e Salvarea!
- Ba da, e Salvarea. 961.
- Imposibil. Am sunat acum o ora ca sa cer o maşină la adresa.... Nu a ajuns nici pînă în momentul de faţă. Între timp a trecut şi criza şi tot.
- Ne pare rău dar sunt multe cazuri.
- Ştiu, dar atunci care e sensul Salvării?
- Sunt oameni căzuţi în stradă şi medicii noştri nu fac faţă, maşinile sunt puţine...
- Şi dacă eu mor în casă ce fac?
- Ne pare rău. Mai vreţi să vină cineva?
- Nu mai am nevoie. Mulţumesc pentru promptitudine.

Ar trebui ca numărul de la "Salvare" să fie 666 iar serviciul să se numească "Primul pas spre Iad".

Nesimţirea lui Videanu

Primarul de marmură a ieşit prin septembrie spunând că lucrările la partea carosabilă în Bucureşti sunt gata la 15 septembrie. Băi, ăştia chiar ne cred idioţi. Videanu ăsta, care acum vreo doi ani dădea o explicaţie incredibilă faptului că oraşul era asaltat de ţânţari (cică ţânţarii vin din judeţul Ilfov, noaptea, pe şest, pentru că un exemplar călătoreşte 12 km pe noapte!) aruncă praf în ochii celor care l-au votat. Cel mai bun exemplu e Şos. Ştefan cel Mare, unde se lucrează la partea carosabilă de zor (nu vorbesc de liniile de tramvai - alea probabil vor fi gata la pulivară), ca să nu mai zic de pasajul de la Obor pe care se pare că-l masacrează, gâtuindu-l pe o singură bandă. Un alt exemplu e Şos. Pantelimon, pe care au decopertat-o (iar!) fără nici un motiv. Dar trebuie să câştige şi bietele firme-căpuşă, nu-i aşa?

Să te mai voteze câinii, Vid(anj)ene!

P.S.: un singur primar a făcut ceva cu adevărat deştept şi cu simţul răspunderii în Bucureşti, după 1989: Liviu Negoiţă, primarul în exerciţiu al sectorului 3.

O reclamă cu gust

Al nouălea Ramses

Am fost în Valea Regilor din Egipt şi le-am violat faraonilor mormintele. Mai pe larg despre ce s-a întâmplat acolo (de fapt, în Hurghada), săptămâna viitoare. Deocamdată câteva secvenţe de la intrarea în "locuinţa" veşnică a lui Ramses. Al nouălea!

Noi vrem pământ!

Mă tot întreb unde e ok să cumperi pământ în jurul Bucureştiului:

- în Pantelimon, din cauza celor mari trei fabrici, zona e poluată (sol şi apă) cu "tz" la sută peste nivelul admis pe următorii o sută de ani
- în Popeşti Leordeni pute de la incineratorul lui Năstase de-ţi trebuie mască de gaze trei zile pe săptămână
- în Domneşti stai la bariera aia de adormi noaptea numărând vagoane de tren
- în Pipera nu te poţi apropia (ca preţ) şi oricum pânza freatică e atât de sus incât la o ploaie mai serioasă te trezeşti cu broaşte în chiuvetă
- înspre Bragadiru şi Giurgiu sunt prea multe zone inundabile

Deci... unde?

Despre angajaţi şi angajatori

Discutam azi, pentru a n-a oară despre salariile pe care le oferă firmele din Bucureşti şi despre pretenţiile pe care le au unii care termină facultatea. Combăteam ideea potrivit căreia cineva care termină facultatea are tot dreptul să ceară salarii mari, numai pe principiul că are nevoie să facă ceva în viaţă, să se căsătorească, să facă un credit ca să-şi ia o casă şi aşa mai departe.
M-am lovit, în diverse ocazii, de indivizi plini de tupeu, care cer mult şi oferă puţin, sau aproape deloc. Într-un fel mă bucur că am o mentalitate "de modă veche", fiindcă mi se pare total nepotrivit ceea ce se întâmplă în multe locuri: acest gen de indivizi sunt angajaţi (pentru că reuşesc să păcălească: impostura e a doua lor natură), încep pe salarii mult peste ceea ce ar trebui să li se dea, după 6 luni angajatorul îşi dă seama că s-a fript, face tot posibilul să scape de respectivii iar aceştia îşi vor găsi de lucru în altă parte, imediat, pe un salariu şi mai mare (ca deh... nu pot accepta unul la fel!). Se ajunge astfel la o creşte artificială atât a salariilor cât şi a calităţii angajaţilor şi a muncii acestora. Pe de altă parte, unii care chiar învaţă şi care chiar au ceva în creier dar care nu au suficient tupeu, nu au virusul pupincurismului şi al imposturii, vor avea întotdeauna de suferit - şi ca salariu şi ca poziţie.
Sigur, o să spuneţi că asta e viaţa peste tot şi că legea junglei se aplică non-stop şi la toate nivelurile. Corect. Însă ceea ce vroiam să spun de fapt, ca să revin, este că eu unul prefer să privesc dincolo de stratul superficial pe care îl oferă un zâmbet frumos la angajare şi să dau întotdeauna credit celor care se vede cu ochiul liber că muncesc pentru banii pe care-i câştigă. Citesc zilele astea cartea lui Donald Trump, "Cum să devii bogat". Printre multe lucruri adevărate pe care le spune (sigur, la nivelul lui nu-i o problemă să-i curgă aurul filozofic printre degete) e unul pe cât de simplu pe atât de adevărat: cu cât munceşti mai mult, cu atât ai noroc mai mult. Un lucru verificat.
Şi tot legat de asta, cred că site-uri precum ejobs sau bestjobs oferă angajatorilor cele mai jalnice servicii. Încercaţi să cumpăraţi o dată un anunţ de angajare pe unul dintre aceste site-uri, daţi anunţul, citiţi tonele de cv-uri (unele fără absolut nici o legătură) care vor aplica şi, mai mult, avântaţi-vă la un interviu final cu unii dintre ei. Rezultatul este aproape de fiecare dată zero, ba mai mult, vă veţi trezi cu raspunsuri stupefiante (am un prieten care a dat peste ele), de genul "Putem programa un interviu fără probleme, o contraofertă motivantă prezentată în timp util din partea dumneavoastră putând duce şi la reuşita acestuia.". Sigur, există firme serioase de head-hunting, unde dacă plăteşti consistent primeşti calitatea unor filtre pe care oamenii de acolo chiar le fac. Dar ejobs sau bestjobs sunt, repet, nişte păcăleli imense, care fac milioane, cu eforturi minime, pe seama angajatorilor disperaţi după angajaţi de calitate.

Frauderia Română

Dacă nici acum nu se sparge buboiul ăsta care e Loteria Română - cea mai mare şi nesimţită fraudă a statului asupra poporului, atunci nu se mai sparge niciodată.
Băi, numai tâmpenii se petrec în ţara asta...

Big! Bigger!! The Biggest!!!

Pentru ne-cunoscători, partea de jos a persoanei din mijloc reprezintă fundul artistei cunoscute pe vremuri sub numele Britney Spears. Cine-a zis că mărimea nu contează?

Despre domnul uşor colorat din dreapta nu ştim mai nimic. Decât că, judecând după asemănarea thong-urilor, ar putea fi noul ei stilist.

Jos tramvaiele!

Dacă idioţii ăştia s-ar fi gândit să scoată dreaq de tot tramvaiul de pe Ştefan cel Mare, s-ar fi relaxat traficul în bună măsură în jumătate din Bucureşti.
Se încăpăţânează să ţină tramvai într-o zonă în care există trasee atât de metrou cât şi de autobuze. Eliminarea tramvaiului ar duce la încă două benzi de circulaţie, pe care se poate introduce fără probleme (încă) o linie de autobuz (care să suplinească tramvaiul).
În Europa doar câteva capitale mai au tramvaie, şi alea într-o zonă restrânsă a oraşului. Numai noi... facem licitaţii de tramvaie!

Forza Motzu!

Sper din tot sufletul ca Florian Pittiş să mai stea măcar câţiva ani printre noi...

România beată

Tibi "Neuronu'", unul dintre cei mai tari artişti de stand-up comedy de la noi, face la LiberTV o emisiune "etilică", despre latura turmentată a ţării în care trăim. Uită-te la primul episod din România beată şi vei râde în hohote, fiindcă masturbatul anal şi încălzirea globală sunt teme atât de serioase încât merită dezbătute. Fie şi după unul, două, nouăzeci şi nouă de păhărele. Pe... care... le-au... băut! Hâc!

Barcelona Bread & Butter

Cel mai important târg de ţoale - a fost o experienţă cool. Păcat că multe dintre colecţiile (pe 2008) văzute acolo nu vor fi aduse niciodată în România. Jumătatea plină a paharului e că unele dintre ele vor fi: C1RCA, Crocs, Dickies, Dr. Martens, Gsus, Jump, Merrell, Pepe Jeans, Phat Pharm/Baby Phat, Reef, Rocket Dog, Royal Elastics...

Bread & Butter Barcelona 2007: 1er épisode BloGraphiC/ WAD
ÎncÄ?rcat de BloGraphiC

2hot4 me&u

Pe căldurile astea nici nu prea îmi vine să mai blogăresc. Dacă stau în birou îmi bate alizeul în creieri şi devin prieten la cataramă cu torticolisul. Dacă ies afară intru în călduri şi devin periculos. Oricum, am constatat un lucru: de când cu temperaturile astea sahariene şoferii care nu au aer condiţionat în maşină au înnebunit. Uitaţi-vă cu atenţie la ei: au priviri pierdute, cefe de bulgari care nu găsesc castraveciori şi gesturi de serial killeri.

Altfel, lucrurile stau bine: ne scrie lumea şi ne întreabă unde să găsească FHM de Iulie-August. Le-aş răspunde că cel mai sigur îl găsesc acasă la cei care au avut norocul să-l prindă.

Între timp am dat o fugă la Barcelona, la târgul de branduri Bread & Butter, dar despre asta voi scrie prin septembrie. Barcelona e mişto vara, ca de obicei. De fapt, Barcelona e mişto tot timpul. De data asta era atât de aglomerată (din cauza târgului) încât catalanii din servicii (taximetrişti, chelneri etc), care de obicei sunt sictiriţi din cauza turiştilor, depăşiseră limita de suportabilitate şi intraseră într-o resemnare care le dădea un aer amabil şi prietenos. Poze de la B&B săptămâna viitoare.

Adelina, noua iubită a lui Chivu

Am cunoscut-o pe Adelina Elisei, prezentatoarea ştirilor sportive de la Antena 3 (nah, că rimează) acum două luni, când am fost împreună la Nashville. E o tipă tare simpatică şi, garantat, arată bine. Am convins-o destul de greu să pozeze pentru FHM ("mă, eu sunt cam timidă..."- o veţi vedea cel mai probabil în septembrie).

Dar despre altceva vreau să vă spun.

Astăzi, absolut întâmplător, Oana de la Libertatea mă roagă pe mess să-i trimit o poză cu Adelina, fiindcă au un articol cu ea şi Chivu. Zic: "măi, terminaţi cu prostiile! Iar vă apucaţi să inventaţi? Lăsaţi fata în pace, are prieten, se iubesc bla bla". "E confirmată", zice Oana. "Ei pe naiba, stai un pic", zic. Pun mâna pe telefon şi o sun pe Adelina. "Ade, ăştia de la Libertatea scriu de tine şi Chivu. Le-am zis să termine cu invenţiile...". Pauză. Apoi, pe un ton reţinut bucuros: "Păi... ne-au cam prins. Adică ne-au văzut". Fac faţa lungă, de cal care intră într-un bar şi îi zic, pe tonul lui De Niro, din Meet the Fockers: "Youuu!!!".

În acelaşi timp, sar pe Dominique Antognoni, prietenul meu de la Milano, ziarist acolo, care o cunoaşte pe Adelina. Zic: "Băi Putzy, ştiai că Ade e cuplată cu Chivu?". Începe să râdă: "Bre, ştirea asta am inventat-o eu acum câteva săptămâni, i-am zis-o şi ei să o bage, la mişto". Zic: "Băi nebunule, am vorbit cu ea, e adevărat". Se blochează: "Stai s-o sun!". Peste zece minute mă contactează: "Incredibil! Nu pot să cred că o ştire inventată de mine acum două luni a devenit reală! S-au cunoscut sâmbătă, la concertul Holograf!".

Şi uite-aşa începe o idilă. La concertul Holograf. Cât despre prietenul Adelinei? Cui îi mai pasă? Chivu e aproape de Real. Sau de Barca. Sau de Inter, că naiba mai ştie, în curând o să intre pe fir şi Colo-Colo. Dar întrebarea care o să-i macine pe ziariştii de scandal e deja în aer: "I-o fi dat un inel, mare cât inima lui?".

PS: dacă vreţi să o vedeţi în acţiune pe Adelina, nu rataţi festivalul Callatis, de la Mangalia (chestia aia "populară") care începe săptămâna viitoare, şi care va fi prezentat (şi) de către ea.

Foto: Antena 3

Haos pe Ştefan cel Mare!

...deocamdată până la Lizeanu (venind dinspre Mihai Bravu). Şi încă n-au închis nici pasajul Obor nici vreuna dintre benzile de circulaţie.
Nu vreau să-mi imaginez ce va fi la toamnă, când vine lumea din concedii.
În plus, m-am convins: poliţiştii noştri ar face mai bine să se ducă la Ateneu. Ar dirija mai bine.