Victoria dublului ambâţ

Acum vreo trei ani, la dracu'n praznic în Ecuador, doi puştani - Florin Mergea şi Horia Tecău - reuşeau o victorie de senzaţie la dublu ajutând România să se califice în Grupa Mondială a Cupei Davis. Am crezut atunci că s-a născut în sfârşit un cuplu pentru tenisul nostru, mai ales că cei doi veneau dintr-un juniorat extrem de promiţător.
Nu a fost aşa. Nu li s-a dat credit (dintr-un motiv sau altul) şi de fiecare dată s-a întâmplat să jucăm meciurile de dublu din Cupa Davis fără ei.
Azi, înaintea partidei de dublu, Franţa avea 2-0 şi-şi pregătea cocoşii pentru trâmbiţarea finalei. Nimeni n-o mai învinsese în meciul cu patru oameni pe teren de aproape trei ani. Au făcut-o Mergea şi Tecău (reapăruţi ca prin minune în echipă), după 5 seturi şi 11-9 în decisiv, după patru ore şi jumătate şi un meci de senzaţie care a demonstrat că picăturile de fericire ale sportului românesc se nasc greu dar au gustul dulce al nemuririi.
Nu vom bate Franţa mâine. Pavel şi-a cam mâncat mălaiul (e un băiat de excepţie) iar Hănescu suferă de o oboseală suspect de cronică. Dar victoria asta la dublu în faţa mult mai bine cotaţilor şi mult mai îngâmfaţilor francezi e un semn că nu ne moare tenisul, atâta vreme cât ştim să-i udăm rădăcinile.