marți, 18 decembrie 2007

Să fure Crăciunul!

Aud din ce în ce mai mult în jurul meu oameni care spun că nu le plac sărbătorile de Craciun. Probabil cei cărora le plac, vor spune despre aceştia că sunt nişte mofturoşi. Mie nu mai îmi place de vreo 20 de ani. Nu pot să localizez un moment anume în care mi-a dispărut pofta de jinglebelşi însă îmi amintesc de un Crăciun, tare demult, când, certat fiind cu prietena mea de atunci, am plecat de nebun pe străzi, undeva spre Macaralei. Şi am tot mers vreo trei kilometri de era să ajung la Policolor şi să beau o vodcă împreună cu paznicul fabricii, pesemne abţiguit de mult sub influenţele compuşilor chimici. Poate că de atunci mi se trage, deşi motivul ăsta e destul de banal ca să-l dezavuez într-o asemenea măsură pe Moş Crăciun.

De fapt, Moş Crăciun e un personaj simpatic. Ştiu că pe vremea când mai credeam în el, adică undeva în jur de 5-6 ani (începusem să mă uit la fotbal, asta e cert) îl asociam cu bradul făcut de bunică-mea şi cu ora 12 noaptea când mă trezeam şi umblam tiptil pe hol cu ochii cârpiţi, pentru a cerceta poalele bradului, în aşteptarea Moşului. Aveam câteva globuri preferate, în top fiind un fel de soldăţei haioşi, cu cap rotund. Mirosea a cozonac şi prăjituri în toată casa, pendula de deasupra bradului îşi cânta lin ticăitul iar afară iarna era groasă şi pufoasă, taman bună de aruncat fizicul în zăpadă şi făcut cazemate în faţa blocului. Pe atunci Crăciunul era mişto. După aia, fără a lega de faptul că toată cantitatea de cadouri avea să se micşoreze odată cu trecerea anilor, el şi-a pierdut din şarm. Îmi plăcea din ce în ce mai puţin Crăciunul şi din ce în ce mai tare Paştele, sărbătoare pe care o asociam cu o extraordinară revenire la viaţă. În cruzimea mea, îmi plăceau până şi mieii, biete animale sacrificate din raţiuni biblice întru satisfacerea necesităţilor gastronomice şi gastrointestinale ale carnivorilor de rând.

De fapt, analizând de-a lungul anilor problema, mi-am dat seama că una dintre cauze ar putea fi lipsa mea de afecţiune vizavi de iarnă, acest anotimp care mi-a dat dintotdeauna fiori, total opus celui în care, de pildă, m-am născut. Fiori la propriu. Şi asta cu toate că mă îmbrăcau bine când trebuia să ies afară, ba chiar aş spune că prea bine din moment ce am căpătat aversiunea pentru frig. Analizând în continuare, am concluzionat că, totuşi, asta n-ar trebui să mă transforme într-un Grinch nesuferit, care crede că unica bucurie a Crăciunului e că există un motiv pentru care se stă acasă. Nu mai zic că de Crăciun se cântă acel colind cu Steaua, lucru total împotriva principiilor mele alb-roşii.

Un alt element care conferă Crăciunului un aer antipatic este goana după cadouri. Nu mă-nţelegeţi gresit: îmi place să fac cadouri. 11 luni pe an aş face cadouri non-stop, ba m-aş lega până şi pe mine cu fundiţe roşii, spre bucuria lui Mircea Badea. Într-a 12-a însă, când toată lumea capătă nevroza cadourilor, aş prefera să pun sub copacul din sufragerie borcane cu dulceaţă. De nuci verzi, dacă se poate. Fiindcă înghesuiala în magazine alături de oameni care se îmbulzesc să cumpere orice numai să cumpere, îmi dă aceiaşi fiori pe care mi-i dă apariţia lui Videanu (fie şi sub formă de statuie de marmură) într-o viitoare existenţă de-a mea.

În fine, mai e un motiv ascuns pentru care Crăciunul nu-mi merge la căsuţa inimii. (:D) Mi se pare pur şi simplu o sărbătoare tristă. Colindele par a avea în ele ceva desprins din Mioriţa (astea româneşti cel puţin sunt clar de-acolo: un cd cu Hruşcă e bomboana amară pe coliva “petrecerii”, fie-i zâurelul de zâuă de râs!) iar zâmbetele oamenilor au în ele, dincolo de primele care le-au intrat în cont, sâmburele nostalgic al faptului că le-a mai trecut un an prin vine şi că “cine ştie, maică, ce-o mai fi la anu’?”.

Aşa că, pe bune, dacă găsiţi pe undeva soldăţei sub formă de globuri, daţi-mi şi mie adresa şi făceţi-mi un Crăciun măcar cu 1% mai simpatic. Că nici măcar “caprele”, zău, nu mă mai binedispun zilele astea…

1 Comment:

Anonim said...

Nu mi-a placut niciodata Craciunul...
Cand eram mic insemna o gramada de zapaceala, bunicii (ca stateam cu ei) sculati cu noaptea-n cap sa faca pregatiri, ma puneau si pe mine la treaba, ma sculau dimineata pt. dus la biserica... Apoi venea masa mare cu o gramada de rubedenii. Pe unele nu le sufeream, iar pe cei cu care as fi vrut sa petrec ceva timp nu puteam sa-i extrag de acolo ca deh, trebuia sa stea toata lumea frumos la masa si sa nu se separe... Iar cand era vorba de cadouri, oricum nu primeam chestii prea interesante.
Apoi am ajuns sa stau cu ai mei dupa '90, dar de Craciun tot pe la bunici ajungeam de multe ori. Mai scapam de forfota si sculat cu noaptea-n cap, dar oricum tot la masa cu rubedenii se ajungea si eu nu stiam cum sa scap mai repede. Iar din '92 am avut comp, asa ca ce vroiam cand era vorba de cadouri era legat in principal de asta, si logic ca asta primeam cel mai putin...
Apoi prin 2000 am reusit sa ma mai rup, dar tot ramanea bradul si ideea de "spiritul Craciunului", care ma enervau...
Cele din 2003 si 2004 macar au fost petrecute cu ea, desi si atunci a fost o problema pt. ca ea chiar avea chestia asta cu "spiritul Craciunului" (fara sa aiba nicio legatura cu religia) si ma cam scotea din sarite, plus ca se strangea familia la bunicii ei la masa atunci, eram si eu invitat insistent, refuzam la fel de insistent, asa ca ramaneam singur prin casa toata ziua... Dar macar primeam cel mai frumos cadou posibil, simplul fapt ca eram cu ea...
Apoi... A devenit o zi ca oricare alta, la fel ca oricare "sarbatoare", fie ea legala sau personala, si nu poate deveni decat din ce in ce mai rea pe masura ce altii imi aduc aminte c-ar trebui sa fie o ocazie de bucurie... Imi pare rau dar nu mai stiu ce-i aia...
Altceva ce ma enerveaza legat de toate ocaziile astea de dat cadouri e... De ce sa dai cadouri cu anumite ocazii? De ce "trebuie" atunci? Uite eu nu vreau nici sa dau si nici sa primesc cand e o ocazie. Daca vrei sa faci cuiva un cadou, i-l faci fara o ocazie anume, si intrebi inainte ce vrea ca sa nu-i iei o chestie care s-o arunce intr-un colt in secunda 2 si sa nu se mai uite la ea. (Si ma scot din sarite hainele primite cadou, si bineinteles ca am primit de-a lungul timpului mai multe haine cadou decat orice altceva...)