luni, 20 august 2007

Portocaliu impotent

Serviciile în România sunt mai degrabă vicii. Vicii de neştiinţă, durere în cur, neputinţă. Ultimul exemplu: vreau să setez un telefon SonyEricsson ca să pot intra pe net de pe el. Ştiu că ăştia de la Orange au astfel de setări automate, pe pagina lor de net. Intru acolo şi caut modelul de telefon. Surpriză: nu e în listă. Nu l-au adus încă probabil, nu-l comercializează, dracu' ştie (e un T650i).
Aşa că sun la serviciul clienţi. După 15 minute, timp în care adormisem (la propriu) răspunde una, cu o voce de moldoveancă. Îi zic care mi-e dorinţa, îi mai zic că telefonul nu e în lista de setări automate de pe net. "Aşteptaţi un pic", zice, cu o amabilitate exagerată, de zici că vorbeşte cu extratereştri, nu cu oameni ca ea. Aştept. Circa un minut. "Într-adevăr, telefonul nu e pe lista noastră!", îmi spune apoi, de parcă ar fi descoperit că oul n-are colţuri şi poate să şi-l bage în ureche. "Acum avem o defecţiune la partea tehnică dar sunaţi mâine dimineaţă la colegii mei de la 408 şi vă rezolvă ei".
Închid şi mă culc, la urma-urmei nu ardea. A doua zi sun la 408. Victorie: aştept doar două minute! Numai că, imediat, sunt culcat la pământ de un tip la fel de potent ca moldoveanca. "Modelul acesta nu e pe lista noastră şi nu avem setări automate. De unde l-aţi luat?". Simt că mi se zguduie otolitele: moşule, treaba ta e să-mi rezolvi problema, nu să pui întrebări existenţiale! "Mergeţi la un Orange Shop şi vă rezolvă colegii. Aveţi această posibilitate?".
Am doar posibilitatea să închid şi să mă minunez încă o dată de calitatea impecabilă a serviciilor din România: Serviciul Clienţi NU POATE. Cool!

P.S: Noroc cu site-ul SonyEricsson, care e impecabil şi care transmite setările automat pentru orice model.

8 Comments:

Anonim said...

Pai e normal! De ce sa promovezi un telefon pe care nu il comercializezi? :-)

Fan Football said...

ca sa faci un serviciu abonatului tau, d-aia! n-are nici o importanta ce telefon ai.

Anonim said...

Ba are! atunci o sa sune si aia care au fax acasa si nu stiu sa il foloseasca!

Anonim said...

Ba n-are!E vorba de serviciile oferite de ei prin intermediul abonamentului! Ar trebui sa te ajute sa le folosesti acele servicii cu orice device doresti! chiar si cu fax-ul de acasa daca se conecteaza la o linie de telefonie mobila!

Anonim said...

Bine ca n-a fost si mai rau: http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=stire&sid=185362 (Desi probabil ca putea fi, daca stateai dupa ei.)

Fan Football said...

bine, poate ca aia era foarte uritta de-au lasat-o atita sa astepte. :DDD

la vie en stars & stripes said...

eddie, domnule,
customer service-ul romanesc pute, da' sa-l vezi p-asta american. aici ai mai multe variante, din care nici una nu te rezolva cu nimic.
var. (a): vorbesti cu vreun arab sau cu vreun indian si nu intelegi o iota din ce-ti spune. adica, vorbesc cu un accent atat de puternic, incat, la fiecare 3 fraze, bagi duda: "could you repeat, please?".
var. (b): scapi de indieni si arabi si ajungi sa vorbesti cu oameni fara accent, asta dupa ce te plimba printre cel putin alti 4 colegi care nu te rezolva cu nimic.

cele mai tari dume: unu-mi zice ca ma transfera la un coleg si-mi face legatura la o companie de asigurari - cand eu sunasem la verizon, operator de tel. mobila/fixa.

duma 2: vb la tel. cu cei de la bank of america unde am cont: "ca sa ve accesez contul, imi trebuie verbal password". io: "pai, nici nu stiam ca am asa ceva".
"atunci, imi pare rau, nu puteti accesa contul; tocmai am fost deconectat de sistem pt ca nu ati furnizat verbal password-ul corect".
io: "dom'ne, nu pricepi ca nu-mi amintesc sa-mi fi setat o astfel de parola? cum sa dau o parola gresita, cand eu nu am deloc o parola?"
raspuns: "imi pare rau, am fost deconectat de sistem. va mai pot ajuta cu ceva?"
...
fara cuvinte...

deci, bucura-te de toti operatorii de la customer service-urile romanesti... sunt cafea cu lapte pe langa astia d-acilea.

Hefe said...

Apoi, breee! Customer service de la Orange Romania sunt total pe langa. Ei sunt, de fapt, angajati ai Call Centre-urilor. Eu le-am cerut sa-mi deschida roaming-ul acuma-acuma ca-i belea si intr-o ora plec. Ei au activat optiunea cu pricina in 24 de ore cand deja ajunsesem la destinatie dupa multe patanii din care telefonul utilizabil m-ar fi scos.