Avem o ţară. Ce facem cu ea?

Nu mai fusesem la Slănic Prahova, în salină, de când eram prin clasa a patra şi ne-a dus şcoala să-i facem pioneri pe nişte guguştiuci dintr-a doua. Îmi amintesc că atunci coboram în hău cu un lift fără lumină care se lovea de pereţi. Nu văzusem pe-atunci filme horror însă cu siguranţă senzaţia putea fi asociată cu unul dintre cele mai bune.
Săptămâna trecută, fiind în zonă, am zis să fac un gest patriotic şi să vizitez salina. Şi mi-am dat a o mia oară seama ce ţară minunată avem şi ce popor de rahat o populează. Orice altă administraţie ar fi făcut dintr-un loc atât de spectaculos o sursă permanentă de turişti şi bani. Americanii construiau fără probleme un parc de distracţii la aproape 300 de metri sub pământ. Ce au făcut românii: câteva statui de sare - Traian, Decebal, un Eminescu, alte câteva miniaturi. Un teren de fotbal. Câteva tobogane şi leagăne. Un chioşc cu bomboane şi sucuri la care au ataşat câteva mese. Un Moş Crăciun care zburdă pe luciul unui "lăculeţ" înconjurat de gunoaiele lăsate de turişti. Un "muzeu" în pripă în care se prezintă diverse "roci". Şi cam atât. O lumină chioară, suprafeţe de apă (s-ar putea face adevărate piscine!) uitate de lume, înscrisuri cu "Mary plus Gică egal love"... A! Liftul pare recondiţionat recent: deşi se loveşte de pereţi în cele 90 de secunde de traseu, e luminat şi capitonat.
Nu mai spun de felul în care ajungi până la mină: după ce treci un podeţ, coteşti pe un drum desfundat care în mod normal ar trebui să ducă în Iad, nu într-un loc în care plăteşti 12 lei intrarea pentru a te întoarce în timp.