joi, 1 martie 2007

Venus ****

Spre ruşinea mea, nu-mi amintesc să-l fi văzut jucând prea recent pe Peter O'Toole, în afara unui rol mai degrabă minor în Troia. Îl ţin minte din Caligula, filmul acela notat peste tot cu X-uri, în care romanii urinau peste partenerele lor de orgie. Dar asta se întâmpla demult, prin 1979.

O'Toole a atins 75 de ani şi 8 nominalizări la Oscar, pe care nu l-a primit niciodată. Ultima a venit anul acesta, pentru rolul din Venus unde-l joacă pe Maurice, un actor bătrân care se îndrăgosteşte de Jessie, o ţărăncuţă sosită la Londra pentru a avea grijă de un unchi de-al ei, la fel de boşorog, bun prieten cu Maurice.

Scenariul este clar inspirat după cartea Jurnalul unui bătrân nebun, scrisă de japonezul Junichiro Tanizaki, recent editată de Cotidianul, în colecţia sa de miercuri. Ajuns în pragul morţii, impotentul Maurice e magnetizat sexual de neşlefuita Jessie care, la rândul ei, nutreşte o atracţie ascunsă pentru bătrânul cândva celebru care îi cumpără cercei, o duce la teatru şi care ar face orice pentru a-i atinge mâna sau a-i mirosi ceafa.

Pigmentat cu scene şi replici memorabile, jucat perfect (Leslie Phillips în rolul lui Ian, prietenul lui Maurice; Jodie Whittaker în cel al lui Jessie; până şi o remarcabilă apariţie a Vanessei Redgrave...), asortat cu un umor britanic de cea mai bună calitate - toate astea fac din Venus o mică bijuterie artistică purtată la rever de un actor (O'Toole) absolut genial. Puţini şi-ar putea interpreta mai bine ca el propria moarte transformată în fericirea de a merge desculţ prin apa rece a mării şi, câteva minute mai târziu, a adormi definitiv în braţele celei pe care o venerează.

Foto: www.outnow.ch

0 Comments: