joi, 25 ianuarie 2007

Osssscarz!

S-au făcut nominalizările pentru premiile Oscar, şi la prima vedere nu mă impresionează nimic. E drept că a fost un an destul de slăbuţ însă mă aşteptam să apară alte filme p-acolo. Sunt curios să văd Babel (Innaritu e unul dintre regizorii mei preferaţi!)- se pare că e favorit (alături de The Departed), însă au mai fost şi altă dată favoriţi care au sfârşit cu Oscaruri de "consolare".

Ce mă intrigă e nominalizarea lui De Caprio pentru Blood Diamonds (voi reveni cu câteva cuvinte despre acest film îngrozitor de prost) - într-un rol în care tot ceea ce face măreţ micuţul e că se chinuie să afişeze un accent din Rhodesia. Ceea ce-i iese pe gură însă, aduce mai degrabă a Crocodile Hunter.

În rest... de reţinut nominalizarea lui Meryl Streep pentru The Devil wears Prada (un rol facil. Pe care, la valoarea ei, l-a făcut din poignee), pe cea a Penelopei Cruz pentru Volver (unde arată beton, trust me!) precum şi faptul că atât de discutatul Borat se strecoară mai degrabă pe nevăzute la o singură categorie principală, cea pentru cel mai bun scenariu.

A! Şi încă o surpriză: în afară de două nominalizări pentru sunet, n-am văzut pe nicăieri Apocalypto. Să fie o pedeapsă aplicată lui Mel?




1 Comment:

Anonim said...

u suck!!!blood diamonds is a really good movie...wtf