vineri, 19 octombrie 2007

Nesimţirea lui Videanu

Primarul de marmură a ieşit prin septembrie spunând că lucrările la partea carosabilă în Bucureşti sunt gata la 15 septembrie. Băi, ăştia chiar ne cred idioţi. Videanu ăsta, care acum vreo doi ani dădea o explicaţie incredibilă faptului că oraşul era asaltat de ţânţari (cică ţânţarii vin din judeţul Ilfov, noaptea, pe şest, pentru că un exemplar călătoreşte 12 km pe noapte!) aruncă praf în ochii celor care l-au votat. Cel mai bun exemplu e Şos. Ştefan cel Mare, unde se lucrează la partea carosabilă de zor (nu vorbesc de liniile de tramvai - alea probabil vor fi gata la pulivară), ca să nu mai zic de pasajul de la Obor pe care se pare că-l masacrează, gâtuindu-l pe o singură bandă. Un alt exemplu e Şos. Pantelimon, pe care au decopertat-o (iar!) fără nici un motiv. Dar trebuie să câştige şi bietele firme-căpuşă, nu-i aşa?

Să te mai voteze câinii, Vid(anj)ene!

P.S.: un singur primar a făcut ceva cu adevărat deştept şi cu simţul răspunderii în Bucureşti, după 1989: Liviu Negoiţă, primarul în exerciţiu al sectorului 3.

2 Comments:

Anonim said...

Sustin, cu un singur amendament: nu cainii, ci puricii lor. Sau si mai bine tantarii navetisti.

Si il sustin si pe Negoita, dar de data asta la modul cel mai serios si fara niciun repros.

andreidanielb said...

sectorul 3 parca nici nu face parte din BuCUResti.Din fericire stau in sectorul 3 :D