miercuri, 6 iunie 2007

California dreamin' ****

Când cineva îţi pune în faţă o oglindă uriaşă în care îţi vezi şi cele mai urâte puncte negre, nu ai cum să te simţi confortabil. Dacă totuşi ţi-a rămas un pic de simţ al umorului, poţi cel mult să râzi de tine însuţi şi să exclami printre hohote ceva de genul "bă, da' urât mai sunt!"

Cam asta se întâmplă cu filmul lui Cristi Nemescu, un regizor care a plecat prea devreme ca să ne dăm seama dacă merită covorul roşu atunci când îşi face apariţia la un festival de film şi prea absurd ca să nu realizăm că atunci când am fi mers la un film de-al lui ar fi trebuit să purtăm covorul roşu undeva în buzunarul de la piept. Regizorul ne-a aşezat în ecran o oglindă uriaşă şi ne-a lăsat bucuria de a ne redescoperi propriile limite, angoase, frustrări, imbecilităţi dar şi propriul umor, propriile romantisme şi melancolii, propriile vise şi mai ales propriile zboruri frânte.

California dreamin' e un film genial pentru străinătate şi banal pentru România. E ca şi cum un străin care vine în Bucureşti şi vede Casa Poporului exclamă "waw!" iar locuitorul din Rahova care trece zilnic pe lângă ea în drum spre centru o blestemă fiindcă e prea mare şi trebuie să o ocolească. Probabil de la Filantropica încoace n-am văzut un film care să ne definească mai bine ca naţie şi, de la California dreamin' încolo cred că ne vom dori să nu mai vedem filme în care să ne autodefinim cu atâta patimă.

Un Răzvan Vasilescu emblematic (actor de Hollywood în opinia mea), un Assante uşor paraşutat în realităţile României dar bun contextual, o Maria Dinulescu care mai are de tras pentru a convinge pe deplin, lacune la montaj, la sunet, la lumini, la imagine - un film imperfect, neterminat (ce-ar mai fi fost de terminat, totuşi?) dar atât de bun încât dai cu pălăria de pământ după care priveşti instinctiv în jur şi mormăi printre dinţi: "Mă, da' nu mai vin odată americanii ăştia?"

3 Comments:

Unknown said...

Cred ca este singurul film romanesc care mi-a placut de la Filantropica incoace. Genial!

cinesseur said...

un film lung si mediocru, insa unul romanesc :)

Anonim said...

mda. mi se pare ciudat sa spui despre California Dreamin' ca-i mediocru. adik e orice altceva, numai mediocru nu. atat de special prin modul in care alterneaza momentele de un comic aproape absurd (vezi scena cu portretele lui Elvis, Bill Clinton etc sprijinite de marginea scenei improvizate in mijlocul Capalnitei) cu cele de o sensibilitate aproape ireala (pana de curent). da, cu siguranta, cred ca e un film neterminat. dar chiar si asa este cel mai frumos film din cinematografia romaneasca.