Kika ***

Îmi place Almodovar pentru că e genul de regizor care păstrează în filmele sale ceva din suprarealismul marilor regizori europeni - Bunuel, Fellini, Antonioni etc. Nu e un regizor comod, nu-ţi încântă întotdeauna sentimentele pure şi nu te face să te duci la culcare cu gândul că eşti happy in a beautiful world.

După ce acum vreo lună am văzut Mujeres al borde de un ataque de nervios (un film din '88 a cărui traducere sună un pic terifiant: Femei în pragul unei crize de nervi dar care merită vizionat) mi-a picat în mână Kika (1993) cu Peter Coyote (l-aţi văzut printre altele în Luni de fiere), Vitoria Abril (una dintre favoritele lui Almodovar) şi Veronica Forque - în rolul principal.

O cosmeticiană (Kika) trăieşte cu fiul vitreg al unui scriitor a cărui soţie a murit în condiţii suspecte. Din când în când ea mai "scapă" şi cu scriitorul, care se dovedeşte în final a fi un criminal în serie. Filmul se desface pe parcurs ca o coajă de portocală şi, ca de obicei, Almodovar pune mare preţ pe personajele sale, care mai de care mai ciudate şi mai bine conturate. Obsesii şi năravuri ce-şi găsesc, fiecare, locul perfect în cadrul scenariului. Juana, servitoarea hâdă şi lesbiană care pofteşte în zadar la Kika. Fratele Juanei, un star porno condamnat pentru viol, care o violează pe Kika "de trei ori la rând" sub privirile îndepărtate ale unui voyeurist. Ramon, iubitul "oficial", fotograf de modă care se excită doar dacă face polaroide în timp ce i-o trage cosmeticienei. Andrea, fosta iubită a lui Ramon, prezentatoare a unei emisiuni reality-horror, veşnic îmbrăcată în costume de piele stranii. Şi aşa mai departe - nimeni nu pare normal într-o lume perfect normală pe care Almodovar te face să o înţelegi altfel atunci când credeai că ştiai totul despre ea.

Categoric, nu e cel mai bun film al spaniolului însă cu siguranţă e una dintre cele mai adorabile fără-de-sens producţii ale sale. Iar dacă îi găseşti, în final, un sens, este numai şi numai meritul regizorului. Paradoxal, nu?