sâmbătă, 3 februarie 2007

De ce ar conta părerea mea?

Cumpăr pentru a nu ştiu câta oară o cutie de şerveţele pe care scrie "Părerea dumneavoastră contează". Şi pentru a nu ştiu câta oară mă întreb de ce naiba au pus propoziţia asta pe cutie?

N-au găsit nici un slogan de genul "şterge-te cu spor", "şerveţele ca la mama acasă", "te ştergi ca-n puf" ş.a.m.d. Tot ceea ce le-a scornit mintea a fost: "Părerea dvs contează"!

M-am uitat să văd dacă e vreo adresă la care să trimit "părerea" mea despre şerveţelele în cauză. Nope! Nu există! (ba există, pe fundul cutiei, da' aia nu se pune!) Şi atunci de ce ar conta părerea mea?

Drept pentru care data viitoare voi cumpăra şerveţele pe cutia cărora să scrie ceva mai creativ. De pildă: "Clientul nostru, stăpânul nostru". Sau stăpânul inelelor, whatever...

2 Comments:

Anonim said...

Si eu mi-am pus aceasi intrebare. E amuzant! :)

Anonim said...

...pe de o parte e funny. Pe de alta parte mi se pare a fi un foarte stangaci semn de responsabilitate asumata din partea producatorului. Poate ca 'Nea Gheorghe nu stie nimic despre branding, n-a facut nici un briefing, focus-group, si n-a organizat nici un pitch pentru a-si gasi un advertiser pe masura...servetelelor lui. Dar, totusi le cumpara cineva. Sper, sincer, ca intr-o zi o sa isi gaseasca pe cineva sa il sfatuiasca, si ca nu va ajunge sa dea zeci de mii de euro pe un ad care sa se incheie precum unul care circula zilele astea pe sticla: 'pe langa ca sunt mama, mai sunt si femeie'. Pe langa ca e servetel, poti sa te stergi la ... cu el!...