marți, 16 ianuarie 2007

Apocalypto ***

OK, am înţeles mesajul filmului. E un fel de "message in a bottle" pe care Mel Gibson ţi-l bagă sub nas cu o scrupulozitate ieşită din comun: incaşii ăia (sau cum se numesc sălbaticii triburilor lui) arată atât de bine, cu sate, vopseluri, săgeţi şi capete tăiate cu tot încât ai impresia că vin chiar de la mama lor. Se trăieşte bine în comunităţi mici, se moare în mod din ce în ce mai patetic pe măsură ce comunitatea creşte ca o gogoaşă.

Dar ce altceva vrea să mai spună acest film pe care mulţi îl văd deja în caleaşca de aur, la plimbare cu câteva Oscaruri în braţe? Supravieţuire? De acord şi cu asta, dar s-au filmat atâtea "surviving"-uri încât a supravieţui după ce te-au "înţepat" nişte nemernici cu săgeata, de DOUĂ ori, e floare la ureche. Dragoste? Bun, să zicem că merită să alergi de nebun prin junglă urmărit de câţiva demenţi care vor să se îmbrace în pielea ta, numai pentru ca să îţi salvezi iubita părăsită într-o groapă plină de apă împreună cu plodul şi cu încă un plod care se naşte "între timp". Dar au alergat şi alţii pentru iubitele lor, războaie întregi. Civilizaţie? Până unde şi mai ales de ce. Finalul e clar: civilizaţia aduce speranţa însă (urmează Apocalypto 2?) totul se va fi dovedit o iluzie deşartă.

Ca regizor, Gibson e un fel de smart arse, la fel de smart şi la "mansardă". Şi-a împachetat filmul cum nu se poate mai bine (nota 20 pentru scenografie!) , l-a condimentat într-o limbă ciudată (Yukatek Maya!; oricum, după Patimile lui Isus în care s-a vorbit în aramaică, următorul film probabil îl va face în română, că tot e la modă pe la Hollywood şi că tot o cunoaşte pe Maya noastră, Morgenstern) şi l-a lansat la apă cu mare tam-tam.

Pe mine nu m-a păcălit decât pe jumătate. Am trecut peste acele secvenţe atât de lungi încât îţi dădeau senzaţia că le-au mai rămas elemente de decor şi trebuie să le folosească într-un fel, laolaltă cu miile de figuranţi bine coloraţi la machiaj, am deschis sticla, m-am concentrat pe mesaj şi am acceptat ideea, zâmbind voit-satisfăcut în timp ce savuram jumătatea plină a paharului în care tocmai îl "turnasem".

Foto: www.outnow.ch

5 Comments:

Anonim said...

Da, asa e. Sunt cateva scene trase de par, incat parca-ti vine sa-ti gasesti ocupatie pana se termina. Si asa e, majoritatea a vazut o poveste de iubire in spatele filmului.
Sunt totusi, cateva idei, simboluri... imagini pana la urma, pentru care merita (zic eu) sa vezi tot filmul.
Si poate e fain ca oameni diferiti, au vazut lucruri diferite in film. Fiecare s-a ales cu cateva ceva. Si din ce-am tras cu urechea, multi au fost dezamagiti per ansamblu. Dar, pe bucatele... merita.

Fan Football said...

Daca ramii cu ceva dupa ce vezi un film inseamna ca filmul ala e bun. Pina la urma, asta e important.

Fan Football said...

Daca ramii cu ceva dupa ce vezi un film inseamna ca filmul ala e bun. Pina la urma, asta e important.

Anonim said...

Mai lipsea McDonald's pe velele corabiilor de la sfarsit si as fi jurat ca filmul se incheie cu manifestul antiglobalizare al lui Mel!
Mie mi s-a parut ca filmul asta seamana cu multe de pana acum, pe bucatele, si cred ca ar iesi unul la fel dintr-un montaj cu segmente de pe Discovery Channel (salbaticii si templele lor), din Predator (teroarea din jungla), precum si altele downloadate free (gropi cu cadavre, ritualuri de sacrificiu, eclipse si corabii pe plaje nenaturale). Stereotipurile hollywoodiene sunt atat de prezente incat numai violenta unor imagini detaseaza filmul de ceea ce s-a mai facut pana acum. e oare ultima solutie?
By the way, pacat ca unele traditii nu s-au perpetuat, ar fi devenit astazi sporturi olimpice! Cum ar fi prinsul capatanii in plasa, si 'lovitura de gratie'...am ramas cu ceva, deci...filmul e bun!

Anonim said...

...ca sa fiu complet cinstit am mai ramas cu ceva din filmul asta: coloana sonora, care e de-a dreptul 'maiestrita'. Pe langa exotismul dialogurilor in pasareasca aia din film, Mel aduce sunete aproape nepamantene, pe care cu cat 'x' din x.1 e mai mare, cu atat le simti mai tare - asta daca si asculti filmul!