vineri, 21 septembrie 2007

Oaia şi potăile

Oaia Supremă a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit planul debarcării lui Hagi. Unica întrebare pe care mi-o pun este de ce l-a adus la echipă. Iar unicul răspuns care-mi vine în minte este pentru că vroia să-l facă de rahat cu tot dinadinsul. Miercuri seara aproape că-mi doream să câştige Steaua numai şi numai pentru Hagi. Cred că săracul a vrut să facă un rezultat mare la Praga şi apoi să plece. A greşit însă că n-a plecat după ce i-a calificat în Ligă. Măcar o făcea după un succes.

Dinamo se mişcă în continuare previzibil de prost. Nu că m-ar interesa Cupa UEFA, dar aş fi vrut să văd de la jucătorii ăia măcar o schimbare de atitudine. De unde? Cum au fost egalaţi cum au început să joace ca nişte potăi ude. Şi, să mă scuze marii acţionari ai lui peşte, dar Blay, cu toate greşelile lui de la începutul sezonului, e cu trei clase peste Galliquio ăsta care nu pare altceva decât un bivol cu mişcări de balerină îmbătrânită în mijlocul patului.

2 Comments:

Anonim said...

Becali mai degraba a gandit c-o sa aiba o "marioneta" care sa stea pe margine ca deh, trebuie si un antrenor cu licenta, si sa faca echipa dupa cum ii spune el, iar cand a vazut ca nu merge... (Desi nu prea cred ca "Becali" si "a gandit" au ce face ca subiect si predicat in aceeasi propozitie.)

Tix said...

Hagi nu e mare antrenor, vroia sa plece dupa o victorie ca poate mai prostea o echipa cu fiţe de vedeta.
El ar fi bine sa inceapa cu echipe mici fara pretentii de CL!