duminică, 25 februarie 2007

Paris, je t'aime! ****

Parisul e cel mai frumos oraş din lume. Aş continua cu "păcat că e locuit" şi ar trebui să extrapolez răutatea către întreaga Franţă. Dar nu o fac (ha!). Parisul e cel mai frumos oraş din lume şi pentru asta merită un film în care să i se declare dragostea. Aceeaşi dragoste pe care Parisul ştie perfect să o răspândească în toate părţile, cu isterie sau nesaţ, cu perversiune sau pasiune, cu zâmbetul pe buze sau cu nori şăgalnici deasupra turnului Eiffel.

...Dragostea unui orb pentru o tânără actriţă.
...Dragostea unui bărbat singur pentru femeia care leşină lângă maşina lui.
...Dragostea unei mame pentru copilul dispărut.
...Dragostea unei vampiroaice pentru următoarea ei victimă.
...Dragostea nebună pe un peron de metrou, în staţia Tuileries.
...Dragostea subită pentru o superbă femeie musulmană.
...Dragostea trecută a unui cuplu divorţat, revigorată într-o discuţie de restaurant.
...Dragostea înfiripată într-un suflet de drogată, pentru dealerul ei.
...Dragostea pe asfaltul morţii, alături de două cafele niciodată băute.
...Dragostea salvată de Oscar Wilde, chiar la mormântul său.
...Dragostea bunicului pentru nepotul său.
...Dragostea turistei americane căreia singurătatea o face să redescopere lumea...

...şi aşa mai departe, 18 poveşti de dragoste, în 18 moduri diferite, în 18 locuri diferite ale Parisului. 18 moduri de a spune "je t'aime", în viziuni regizorale diverse (Alfonso Cuaron, Gerard Depardieu, Vincenzo Natali, Alexander Payne, Wes Craven, Gus Van Sant, Nobuhiro Suwa, etc), cu actori diverşi (Natalie Portman, Depardieu, Steve Buscemi, Juliette Binoche, Willem Defoe, Nick Nolte etc)

Un puzzle tandru, un film pentru şi despre ceea ce ar trebui să se întâmple în fiecare secundă.

Foto: www.outnow.ch

1 Comment:

Anonim said...

Parisul e un oras in care poti sa te pierzi, la fel de bine cum poti sa te regasesti.

A doua oara cand am fost la Paris, am trait o senzatie pe care n-o pot descrie nici azi, pe care insa as putea-o compara cu fluturasii din stomac cand te indragostesti nebuneste si tot ce stii e... nimic.

J'adore Paris. Frumos post Eddie. Multumesc pentru amintirea revigorata!